Nu degeaba i se spune "Tribunul". Oratoria lui Corneliu Vadim Tudor este uneori halucinantă.
A uluit atunci când de la pupitrul Parlamentului în 2007, ameninţa că, dacă se enervează, aduce şi o guvernare militară.
Este identitifcat şi după zicala "decât o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă ". De multe ori, vorbele furibundului "Tribun" s-au apropiat de statutul de proverbe.
•Eu aş putea să fiu preşedinte pentru o zi, dar o zi polară de şase luni.
•Bătea ploaia cu grindină, mare cât singurul testicul al lui Oliviu Gherman.
•Biblia e ca un far luminând în noapte, în jurul căruia roiesc ca muştele toate celelalte cărţi.
•Petre Mihai Băcanu seamănă cu un şobolan fiert în ulei de frână.
•Nu ne enervaţi că aducem şi o guvernare militară!(…)De ce râzi, Blaga? Eşti în stare să te faci general ca să ajungi prim-ministru?(…) Noi
nu vom vota moţiunea de cenzură, dar nici în favoarea Guvernului, care se ţine într-un fir de păr. Prefer firul de păr al lui Tăriceanu, decât pe cel al lui Băsescu. (octombrie 2007)
•Decât o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă.
•România este ţara unde aviaţia e la pământ, iar agricultura e în aer.
•În fiecare copil de român se naşte un Vadim Tudor!
•Nu întotdeauna evenimentele propriu-zise coincid cu mersul neuronilor noştri.
miercuri, 18 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu