Vicepreşedintele american a dat ieri, asigurări, că ţara noastră va fi protejată de noua versiune a sistemului de apărare şi a elogiat eforturile populaţiei din ultimii 20 de ani. Vicepreşedintele american Joe Biden a declarat ieri, la Bucureşti, într-un discurs rostit la Biblioteca Centrală Universitară (BCU), că versiunea scutului antirachetă propusă de noua administraţie de la Casa Albă este adaptat să răspundă mai bine noilor ameninţări militare şi va asigura securitatea tuturor aliaţilor NATO, inclusiv a României.
„Astăzi, o nouă ameninţare importantă se dezvoltă, care i-ar putea atinge pe toţi aliaţii noştri europeni până să ne lovească pe noi. Mă refer la rachetele balistice, tehnologie care s-a răspândit spre noi state mai puţin stabile. Suntem hotărâţi să asigurăm protecţia necesară aliaţilor din NATO”, a declarat numărul doi de la Casa Albă. „De aceea s-a luat decizia elaborării unui nou sistem antirachetă şi din acest motiv e atât de important ca ţările din Europa Centrală să îşi facă auzită vocea”, a adăugat Biden. El a subliniat că varianta adaptată a scutului constă în „mijloace de apărare mai puternice, mai inteligente şi mai rapide”.
Anterior, în conferinţa de presă susţinută după întâlnirea cu preşedintele român Traian Băsescu, vicepreşedintele american a salutat sprijinul României pentru noul proiect avansat de Casa Albă. „Acest sistem are avantajul de a vă proteja pe voi la fel de bine cum protejează Statele Unite”, a subliniat Biden.
„Nimic despre voi fără voi”
Biden a respins speculaţiile potrivit cărora Statele Unite au fost nevoite să renunţe la varianta scutului antirachetă propus de precedenta administraţie republicană pentru a înlătura temerile Rusiei. Şi asta pentru că Washingtonul nu crede în conceptul de sfere de influenţă, a subliniat oficialul american.
„Unii s-au grăbit să tragă concluzia că această nouă abordare este menită să aplaneze îngrijorările Moscovei. Sistemul antirachetă nu este pentru Rusia. Abordarea noastră este determinată de nevoile de securitate ale Statelor Unite şi ale aliaţilor din NATO”, a explicat vicepreşedintele american. „Nimic despre voi fără voi”, a subliniat el, repetând mesajul.
Biden a salutat prezenţa în sală a foştilor preşedinţi Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, ambii foşti interlocutori în anii 2000 în timpul negocierilor pentru integrarea României în NATO, vicepreşedintele american reamintind că a susţinut aderarea României încă din primul val al extinderii Alianţei spre estul Europei, în anul 1999.
Apel la noua generaţie
Vicepreşedintele american a ţinut să precizeze, încă de la începutul discursului rostit la BCU, că vizita sa în cele trei
ţări est-europene, Polonia, România şi Cehia, are loc la împlinirea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului.
„Voi sunteţi modelul de democraţie pentru milioane de oameni, voi, România şi alte ţări din Europa Centrală, exemplul pe care l-aţi dat în ultimii 20 de ani este pentru întreaga lume”, a declarat el.
„În Europa de Est mai sunt ţări care se luptă să încheie această trecere spre economia de piaţă şi democraţie. Cine este un mai bun exemplu decât voi, ţările care aţi trecut la democraţie şi aţi făcut progrese durabile? Puteţi conduce Moldova, Georgia, Ucraina spre drumul spre prosperitate”, a adăugat Biden. „Fiţi îndrăzneţi precum cei din 1989, exersaţi-vă capacitatea de conducere”, a îndemnat vicepreşedintele, privind spre grupul de studenţi la Ştiinţe Politice care au asistat la discurs.
APRECIERI
Invidios pe campania scurtă
Vicepreşedintele american a declarat, după întâlnirea avută cu preşedintele Traian Băsescu, că urează noroc la alegerile prezidenţiale de anul acesta „întregului popor român”, adăugând că are un motiv de invidie.
„Vă invidiez pentru că la dumneavoastră campania durează doar 30 de zile, ale noastre sunt mult mai lungi”, a spus Biden. Discuţiile avute cu Traian Băsescu s-au concentrat şi asupra situaţiei din Republica Moldova, oficialul american subliniind dorinţa Statelor Unite ca regimul de la Chişinău să continue paşii spre reformele democratice, în paralel cu sprijinul Washingtonului şi al Bucureştiului pentru stabilizarea economică a fostei republici sovietice.
Pe agenda oficialului american au mai figurat ieri întâlniri cu premierul în exerciţiu Emil Boc şi cu liderii opoziţiei, Mircea Geoană şi Crin Antonescu. În timpul discursului rostit la BCU, Joe Biden şi-a prezentat fiica şi nepoata de 12 ani audienţei, subliniind că le-a luat cu el în turneul din cele trei state europene pentru a vedea la faţa locului unde s-a scris istoria acestei regiuni, referire la lupta împotriva comunismului.
EVZ Paul Ciocoiu 23oct2009
joi, 22 octombrie 2009
EDITORIALUL EVZ: Pesedizarea PNL
Mircea Marian: „Nu sunt scandalizat sau şocat de faptul că preşedintele PNL şi l-ar dori premier pe Dinu Patriciu.”
Până la urmă, mi se pare onest din partea lui Crin Antonescu faptul că, pas cu pas, scoate la suprafaţă relaţia sa privilegiată cu acest om de afaceri.
Să nu ne facem iluzii: nici Mircea Geoană şi nici Crin Antonescu nu au interesul să menţină în funcţia de premier, după ce trec de hopul alegerilor prezidenţiale, un personaj asupra căruia nu au niciun control, aşa cum este Klaus Johannis.
Să-i mulţumim lui Vladimir Ilici Lenin că a brevetat frumoasa sintagmă de „idioţi folositori” şi să-i îndemnăm atât pe Johannis, cât şi pe Croitoru să cugete puţin la aceste cuvinte atribuite liderului bolşevic.
Dezamăgitor este însă discursul din ce în ce mai populist al liderului PNL, care se întoarce la teme promovate de Ion Iliescu şi de PDSR la mijlocul anilor ’90. Miercuri seara, aflat între prietenii săi de la televiziunea lui Dan Voiculescu, Antonescu a spus hotărât: „Noi, liberalii, nu credem în tutela FMI”.
După care a făcut o scurtă apologie a guvernului Tăriceanu, al cărui succes economic s-ar fi datorat faptului că a renunţat la acordul cu această instituţie internaţională. Niciun cuvânt despre cheltuielile necontrolate cu salariile bugetarilor şi cu pensiile, despre imensul deficit bugetar din 2008 sau despre blocarea investiţiilor în infrastructură. Nimic despre faptul că, după vânzarea BCR, guvernul liberal a blocat privatizările, iar statul şi-a menţinut controlul asupra unei felii mult prea mari din economia României.
Până şi Nicolae Văcăroiu ar fi fost mulţumit ascultând discursul lui Antonescu despre FMI. Dar nu trebuie să ne mirăm, pentru că acesta nu este un caz singular. Preşedintele PNL abia aşteaptă să ajungă la Palatul Cotroceni pentru a-l invita acolo pe Prea Fericitul Daniel, pentru ca, împreună, să pună umărul la „regenerarea morală” a României.
Pentru ştiinţa lui Antonescu, pe teritoriul României sunt vreo 18 culte religioase recunoscute, plus organizaţia religioasă „Martorii lui Iehova”. Chiar dacă Biserica Ortodoxă Română este majoritară, un preşedinte al unei Românii moderne trebuie să-i trateze în mod egal pe toţi credincioşii de pe teritoriul ţării pe care o păstoreşte.
Nu ştiu câţi din alegătorii acestei ţări cred în valorile liberale: libertate individuală, o economie liberă de piaţă, separarea bisericii de stat şi limitarea puterilor de care dispune guvernul. Dar sunt tentat să spun că absolut niciunul dintre cei care se luptă acum pentru funcţia de preşedinte al României nu-i reprezintă.
Poate că preşedintele PNL este cel mai onorabil dintre candidaţii aflaţi în tabăra „anti-Băsescu”. Poate că în progamul său sunt şi câteva elemente reformiste, formulate însă extrem de vag şi pe care ştie sigur că aliaţii săi din PSD le vor respinge.
Dar Crin Antonescu nu poate să pretindă că este un liberal doar pentru că defilează la braţ cu Dinu Patriciu, iar acesta, la rândul său, ţine într-o mână „Libertatea de a alege” a lui Milton Friedman, iar în cealaltă are contractele consistente prin care a muls statul român.
Până la urmă, mi se pare onest din partea lui Crin Antonescu faptul că, pas cu pas, scoate la suprafaţă relaţia sa privilegiată cu acest om de afaceri.
Să nu ne facem iluzii: nici Mircea Geoană şi nici Crin Antonescu nu au interesul să menţină în funcţia de premier, după ce trec de hopul alegerilor prezidenţiale, un personaj asupra căruia nu au niciun control, aşa cum este Klaus Johannis.
Să-i mulţumim lui Vladimir Ilici Lenin că a brevetat frumoasa sintagmă de „idioţi folositori” şi să-i îndemnăm atât pe Johannis, cât şi pe Croitoru să cugete puţin la aceste cuvinte atribuite liderului bolşevic.
Dezamăgitor este însă discursul din ce în ce mai populist al liderului PNL, care se întoarce la teme promovate de Ion Iliescu şi de PDSR la mijlocul anilor ’90. Miercuri seara, aflat între prietenii săi de la televiziunea lui Dan Voiculescu, Antonescu a spus hotărât: „Noi, liberalii, nu credem în tutela FMI”.
După care a făcut o scurtă apologie a guvernului Tăriceanu, al cărui succes economic s-ar fi datorat faptului că a renunţat la acordul cu această instituţie internaţională. Niciun cuvânt despre cheltuielile necontrolate cu salariile bugetarilor şi cu pensiile, despre imensul deficit bugetar din 2008 sau despre blocarea investiţiilor în infrastructură. Nimic despre faptul că, după vânzarea BCR, guvernul liberal a blocat privatizările, iar statul şi-a menţinut controlul asupra unei felii mult prea mari din economia României.
Până şi Nicolae Văcăroiu ar fi fost mulţumit ascultând discursul lui Antonescu despre FMI. Dar nu trebuie să ne mirăm, pentru că acesta nu este un caz singular. Preşedintele PNL abia aşteaptă să ajungă la Palatul Cotroceni pentru a-l invita acolo pe Prea Fericitul Daniel, pentru ca, împreună, să pună umărul la „regenerarea morală” a României.
Pentru ştiinţa lui Antonescu, pe teritoriul României sunt vreo 18 culte religioase recunoscute, plus organizaţia religioasă „Martorii lui Iehova”. Chiar dacă Biserica Ortodoxă Română este majoritară, un preşedinte al unei Românii moderne trebuie să-i trateze în mod egal pe toţi credincioşii de pe teritoriul ţării pe care o păstoreşte.
Nu ştiu câţi din alegătorii acestei ţări cred în valorile liberale: libertate individuală, o economie liberă de piaţă, separarea bisericii de stat şi limitarea puterilor de care dispune guvernul. Dar sunt tentat să spun că absolut niciunul dintre cei care se luptă acum pentru funcţia de preşedinte al României nu-i reprezintă.
Poate că preşedintele PNL este cel mai onorabil dintre candidaţii aflaţi în tabăra „anti-Băsescu”. Poate că în progamul său sunt şi câteva elemente reformiste, formulate însă extrem de vag şi pe care ştie sigur că aliaţii săi din PSD le vor respinge.
Dar Crin Antonescu nu poate să pretindă că este un liberal doar pentru că defilează la braţ cu Dinu Patriciu, iar acesta, la rândul său, ţine într-o mână „Libertatea de a alege” a lui Milton Friedman, iar în cealaltă are contractele consistente prin care a muls statul român.
SENATUL EVZ: Vodă şi boierii
Mircea Cărtărescu: „Câtă vreme acest partid manevrat şi azi de acelaşi Ion Iliescu continuă să fie o caracatiţă roşie, noi nu vom fi cu adevărat o ţară europeană, ci, în continuare, o satrapie. O ţară în care vodă se luptă cu boierii, ca-n epoca medievală”.
În fiecare săptămână îmi spun: mai rău nu se poate. Am ajuns la fund de tot, am lovit patul de piatră al fluviului. De-acum, ori rămânem aici, ori ne ridicăm, altă mişcare nu mai e posibilă.
Şi uite că, săptămână de săptămână, imaginaţia bolnavă a politicienilor noştri mai născoceşte ceva neaşteptat, ca să-mpingă penibilul, jalnicul, abjectul încă şi mai departe. Nu e de râs, şi totuşi îţi vine să râzi isteric, ca atunci când un personaj din comediile mute ia şuturi în fund la nesfârşit.
Am crezut că am atins limitele grotescului cu alianţa PNL-PSD din timpul guvernelor Tăriceanu. Cum e cu putinţă, mă-ntrebam în fiecare zi, ca un partid ca PNL, speranţa mea şi-a multor cetăţeni pentru normalizarea României, să bată palma la guvernare cu cel mai sinistru depozitar al trecutului comunist, cu creaţia lugubră a unei revoluţii trucate şi-a bâtelor minereşti?
M-am despărţit atunci de PNL cu o furie de care nu mă simţeam altădată în stare. Habar n-aveam eu, încă, de câte alte dezamăgiri, mai mari, aveam să am curând parte. Fiindcă a urmat marele şoc al alianţei PDL-PSD, trădarea totală, adică, a oricărei direcţii cât de cât onorabile în care se mai putea crede.
Am ajuns atunci la concluzia că toţi, inclusiv preşedintele (singurul în care mai credeam sincer), sunt o apă şi-un pământ. Atunci am simţit prima dată că nu mai avem viitor, pentru că n-a mai rămas niciun om şi nicio forţă politică credibilă în amărâta noastră ţară. Sunt alianţe care nu se fac. Mai curând te sinucizi politic decât să le faci.
Este cazul alianţelor cu PSD, de douăzeci de ani povara teribilă a României. „Distrugeţi Cartagina!”. Aşa îşi începea Cato cel Bătrân fiecare discurs. Avem şi noi nevoie de o voce care să clameze la nesfârşit: „Distrugeţi PSD-ul!”.
Câtă vreme acest partid manevrat şi azi de acelaşi Ion Iliescu continuă să fie o caracatiţă roşie (aliată firească a mogulilor „capitalişti” gen Voiculescu, Patriciu şi Vîntu), noi nu vom fi cu adevărat o ţară europeană ci, în continuare, o satrapie. O ţară în care vodă se luptă cu boierii, ca-n epoca medievală.
Ei bine, nici cu această alianţă n-am atins penibilul absolut. Clovnii care trag sforile, plictisiţi de stat degeaba, au mai născocit o piruetă care să redea interes spectacolului de bâlci. Ca o flacără sub ceaun, apropierea alegerilor prezidenţiale a sporit exponenţial agitaţia. Mişcările de trupe, convulsive şi până acum, au devenit zvâcniri necontrolate de cadavru galvanizat.
Brusc, PSD-ul a plecat de la guvernare, lăsându-ne în criză politică, colac peste pupăză alături de criza economică. PDL a rămas să facă faţă situaţiei, dar ce să faci când eşti Jumătate-de-omcălare- pe-jumătate-de-iepure-şchiop? Ei, mi-am zis, şi-aşa, şi cu guvern minoritar e mai bine decât cu monştrii ăia la guvernare.
Dar vezi că monştrii au arătat curând că se poate şi mai jos. Mizerabila alianţă PSD-PNL s-a refăcut, i-a cooptat şi pe unguri şi-au tras, tată, o moţiune de cenzură de-a căzut şi cealaltă jumătate de guvern. Că altfel părea că avem, măcar, jumătate de control, jumătate de demnitate, jumătate de responsabilitate.
Şi uite-aşa ne-am trezit fără guvern în preajma alegerilor, cu sabia lui Damocles atârnată de-un fir de păr deasupra capului (povara uriaşă a împrumutului de la FMI) şi cu un haos inimaginabil în toate zonele vieţii naţionale.
Am dat de fund? Suntem, în fine, neguvernabili şi falimentari? Da, suntem, dar, cu puţină bunăvoinţă, încă se mai poate coborî. Ne-o arată sondajele, absolut toate false, televiziunile, absolut toate cumpărate, intrarea-n campanie electorală a candidaţilor, absolut toţi cu un IQ egal cu numărul de la pantof. Îl vedem, aici, pe Băsescu lău dându-se că-i va termina pe toţi, de parcă despre asta ar fi vorba.
Nu victoria în alegeri e miza cea mare. Avem nevoie de un preşedinte care să poată da o direcţie politicii noastre, ştiind că această direcţie va fi urmată. Primii cinci ani au fost pierduţi în scandaluri nesfârşite (oricine-ar fi de vină pentru ele). Ce vor fi următorii cinci ani?
Îl vedem, dincolo, pe Mircea Geoană mulţumindu-i, îngenuncheat, celui care l-a nemurit ca „prostănac”, ca să-i arate că a avut dreptate să-l numească astfel. Incredibil gest de laşitate politică, incalificabil personaj!
„Reformatorul” partidului roşu şi-a dat, în fine, arama pe faţă. Ca să-l voteze şi pe el masele analfabete pe care se bazează Iliescu, Geoană ar fi în stare de orice umilire, de orice abdicare. Un astfel de om să conducă de-aici înainte România? Ar fi să ne-ntoarcem în îngrozitorii ani '90.
Nu-l vedem de loc, mai departe, pe Crin Antonescu, decât cel mult ca pe un prichindel politic care-şi pune şi el iscălitura sub numele grele ale alianţei Grivco (acronim de la Grivei cu covrigi în coadă). Cât despre dom’ doctor… votaţi-l, că poate extinde reţeaua de autostrăzi suspendate bucureştene în toată ţara…
„Şi-atunci care-i soluţia?”, mă-ntrebaţi.
Bună întrebare…
În fiecare săptămână îmi spun: mai rău nu se poate. Am ajuns la fund de tot, am lovit patul de piatră al fluviului. De-acum, ori rămânem aici, ori ne ridicăm, altă mişcare nu mai e posibilă.
Şi uite că, săptămână de săptămână, imaginaţia bolnavă a politicienilor noştri mai născoceşte ceva neaşteptat, ca să-mpingă penibilul, jalnicul, abjectul încă şi mai departe. Nu e de râs, şi totuşi îţi vine să râzi isteric, ca atunci când un personaj din comediile mute ia şuturi în fund la nesfârşit.
Am crezut că am atins limitele grotescului cu alianţa PNL-PSD din timpul guvernelor Tăriceanu. Cum e cu putinţă, mă-ntrebam în fiecare zi, ca un partid ca PNL, speranţa mea şi-a multor cetăţeni pentru normalizarea României, să bată palma la guvernare cu cel mai sinistru depozitar al trecutului comunist, cu creaţia lugubră a unei revoluţii trucate şi-a bâtelor minereşti?
M-am despărţit atunci de PNL cu o furie de care nu mă simţeam altădată în stare. Habar n-aveam eu, încă, de câte alte dezamăgiri, mai mari, aveam să am curând parte. Fiindcă a urmat marele şoc al alianţei PDL-PSD, trădarea totală, adică, a oricărei direcţii cât de cât onorabile în care se mai putea crede.
Am ajuns atunci la concluzia că toţi, inclusiv preşedintele (singurul în care mai credeam sincer), sunt o apă şi-un pământ. Atunci am simţit prima dată că nu mai avem viitor, pentru că n-a mai rămas niciun om şi nicio forţă politică credibilă în amărâta noastră ţară. Sunt alianţe care nu se fac. Mai curând te sinucizi politic decât să le faci.
Este cazul alianţelor cu PSD, de douăzeci de ani povara teribilă a României. „Distrugeţi Cartagina!”. Aşa îşi începea Cato cel Bătrân fiecare discurs. Avem şi noi nevoie de o voce care să clameze la nesfârşit: „Distrugeţi PSD-ul!”.
Câtă vreme acest partid manevrat şi azi de acelaşi Ion Iliescu continuă să fie o caracatiţă roşie (aliată firească a mogulilor „capitalişti” gen Voiculescu, Patriciu şi Vîntu), noi nu vom fi cu adevărat o ţară europeană ci, în continuare, o satrapie. O ţară în care vodă se luptă cu boierii, ca-n epoca medievală.
Ei bine, nici cu această alianţă n-am atins penibilul absolut. Clovnii care trag sforile, plictisiţi de stat degeaba, au mai născocit o piruetă care să redea interes spectacolului de bâlci. Ca o flacără sub ceaun, apropierea alegerilor prezidenţiale a sporit exponenţial agitaţia. Mişcările de trupe, convulsive şi până acum, au devenit zvâcniri necontrolate de cadavru galvanizat.
Brusc, PSD-ul a plecat de la guvernare, lăsându-ne în criză politică, colac peste pupăză alături de criza economică. PDL a rămas să facă faţă situaţiei, dar ce să faci când eşti Jumătate-de-omcălare- pe-jumătate-de-iepure-şchiop? Ei, mi-am zis, şi-aşa, şi cu guvern minoritar e mai bine decât cu monştrii ăia la guvernare.
Dar vezi că monştrii au arătat curând că se poate şi mai jos. Mizerabila alianţă PSD-PNL s-a refăcut, i-a cooptat şi pe unguri şi-au tras, tată, o moţiune de cenzură de-a căzut şi cealaltă jumătate de guvern. Că altfel părea că avem, măcar, jumătate de control, jumătate de demnitate, jumătate de responsabilitate.
Şi uite-aşa ne-am trezit fără guvern în preajma alegerilor, cu sabia lui Damocles atârnată de-un fir de păr deasupra capului (povara uriaşă a împrumutului de la FMI) şi cu un haos inimaginabil în toate zonele vieţii naţionale.
Am dat de fund? Suntem, în fine, neguvernabili şi falimentari? Da, suntem, dar, cu puţină bunăvoinţă, încă se mai poate coborî. Ne-o arată sondajele, absolut toate false, televiziunile, absolut toate cumpărate, intrarea-n campanie electorală a candidaţilor, absolut toţi cu un IQ egal cu numărul de la pantof. Îl vedem, aici, pe Băsescu lău dându-se că-i va termina pe toţi, de parcă despre asta ar fi vorba.
Nu victoria în alegeri e miza cea mare. Avem nevoie de un preşedinte care să poată da o direcţie politicii noastre, ştiind că această direcţie va fi urmată. Primii cinci ani au fost pierduţi în scandaluri nesfârşite (oricine-ar fi de vină pentru ele). Ce vor fi următorii cinci ani?
Îl vedem, dincolo, pe Mircea Geoană mulţumindu-i, îngenuncheat, celui care l-a nemurit ca „prostănac”, ca să-i arate că a avut dreptate să-l numească astfel. Incredibil gest de laşitate politică, incalificabil personaj!
„Reformatorul” partidului roşu şi-a dat, în fine, arama pe faţă. Ca să-l voteze şi pe el masele analfabete pe care se bazează Iliescu, Geoană ar fi în stare de orice umilire, de orice abdicare. Un astfel de om să conducă de-aici înainte România? Ar fi să ne-ntoarcem în îngrozitorii ani '90.
Nu-l vedem de loc, mai departe, pe Crin Antonescu, decât cel mult ca pe un prichindel politic care-şi pune şi el iscălitura sub numele grele ale alianţei Grivco (acronim de la Grivei cu covrigi în coadă). Cât despre dom’ doctor… votaţi-l, că poate extinde reţeaua de autostrăzi suspendate bucureştene în toată ţara…
„Şi-atunci care-i soluţia?”, mă-ntrebaţi.
Bună întrebare…
DAN C. MIHĂILESCU: Boierie, domnie şi moarte în Ţările Române
Să tot fie vreo două sute de ani de când românii îşi etalează cu masochistă, autoflagelantă mândrie dispreţul de sine, fatalismul istoric şi scepticismul în ce priveşte leacurile demne de tarele atavice: dezbinarea, pospaiul etern, autosabotarea, lehamitea risipitoare, netrebnicia, nimicnicia ş.a.m.d.
Nu ştim cine, când şi cum o să ne vindece de „mioritism” (cred că nici măcar „etosul protestant al muncii” exaltat de Max Weber), dar ştiu că probele pen tru îndrăcirea din vintrele noastre co boară cale de patru, cinci veacuri în sângele istoriei moldovalahe.
Ia citiţi Domniile Voastre „Dicţionarul domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei”, coordonat de Vasile Mărculeţ la Editura Meronia, şi număraţi cu calm stupefiat capetele încoronate care au fost ucise de boierimea autohtonă! Căftănirea conducătorului este numaidecât urmată la noi de conspiraţia boierilor nemulţumiţi, trădarea (via
Istanbul sau Moscova) şi exterminarea liderului.
Alexandru cel Rău este sugrumat, Bogdan II este decapitat de Petru Aron, Alexandru Cornea e decapitat de Petru Rareş, Grigore Ghica II este asasinat de propria gardă. Alexăndrel II este otrăvit, ca şi Aron Vodă, Basarab Ţepeluş, Alexandru Iliaş, Lupu Ştefăniţă, Ioan Alexandru Mavrocordat, Simion Movilă, Petru cel Tânăr. Mihalcea Hâncul e ucis de Gheorghe Duca, Despot Vodă de Ştefan Tomşa, Vladislav II de Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul de secui, Vlad Vin tilă de cumnatul lui, Ştefan Lăcustă de boieri. Nicolae Mavrogheni executat.
Dacă Vintilă Pătraşcu e decapitat (ca şi Ştefan II), iar Ştefan Răzvan e tras în ţeapă, Mihnea cel Rău a fost ucis la ieşirea din biserică. În schimb, Radu de la Afumaţi nu mai apucă s-o facă: este ucis chiar în biserică, împreună cu fiul lui. În fine, Ion Vodă cel Viteaz va fi decapitat, iar trupul i-a fost legat de două cămile, care-l vor dezmembra spre plăcerea complotiştilor privitori.
Pe lângă aceşti douăzeci şi cinci de retezaţi acasă, cei ucişi prin mazilire de turci abia de compun ceva mai mult de-un pluton: Miron Barnovschi, Radu Bădica, Grigore Calimachi. Ştefan Cantacuzino (plus
tatăl), Petru Cercel, Constantin Hangerli, Alexandru Ipsilanti, Petru Cazacul, avându-l ca însângerată emblemă pe Constantin Brâncoveanu, cel a cărui jertfă incredibilă ne face pe „noi, epigonii” în veci nedemni de istoria pe care, într-adevăr, ne-au scris-o mereu alţii, dar pe care ne-am pătat-o singuri cu multă frenezie ori de câte ori ni s-a dat (şi, ce-i drept, ni s-a dat din plin !) ocazia.
Să-i mai numărăm pe bastarzii a junşi domnitori, de la Aron Vodă, Iancu Sasul, Aron Tiranul, Radu Mihnea şi Ştefan II, până la Ion Vodă cel Viteaz, A lexandru Lăpuşneanu şi Mihai Viteazul?!
Ştiu ce mi se va spune: toată medie valitatea şi Renaşterea occidentală colcăie de patricid, fratricid, matricid, paricid, de comploturi, incesturi, trădări şi execuţii bestiale, astfel încât bietul nostru colţ de lume nu avea cum să facă figură excentrică faţă de „cinstitele obraze” (invariabil ascunse sub obrăzare) ale Apusului. Mă întreb numai asupra densităţii vinovăţiilor reale sau inventate şi a motivaţiilor pe care le vor fi avut (dacă leau avut!) atâtea şi atâtea atrocităţi.
Poate că o statistică o nestcomparativă ne va demonstra în ce măsură firea şi destinul românilor s-au potrivit pe calapodul epocilor sau îl vor fi depăşit cu sadomasochistă pornire. Cert este faptul că, fie în Moldova, fie în Valahia, aproape niciodată ambiţiile boierilor nu au coincis în totalitate cu voinţa domnitorului şi că dihonia s-a înstăpânit de timpuriu, fiecare „partidă” jucând jocuri externe (turci, ruşi, leşi, vienezi) întru propriul câştig sau propria pierdere (să nu uităm că şi domnitorii si-au „scurtat de cap” boierii ori de câte ori şi-au găsit prilejul, pentru a le „plăti” datoriile trecute, a-şi calma prezentul, ori a-şi arvuni viitorul...).
Morala? Unde-n altă parte, de nu la Eminescu? „Viitorul şi trecutul/ sunt a filei două feţe/ Vede-n capăt începutul/ cine ştie să le-nveţe...”.
Nu ştim cine, când şi cum o să ne vindece de „mioritism” (cred că nici măcar „etosul protestant al muncii” exaltat de Max Weber), dar ştiu că probele pen tru îndrăcirea din vintrele noastre co boară cale de patru, cinci veacuri în sângele istoriei moldovalahe.
Ia citiţi Domniile Voastre „Dicţionarul domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei”, coordonat de Vasile Mărculeţ la Editura Meronia, şi număraţi cu calm stupefiat capetele încoronate care au fost ucise de boierimea autohtonă! Căftănirea conducătorului este numaidecât urmată la noi de conspiraţia boierilor nemulţumiţi, trădarea (via
Istanbul sau Moscova) şi exterminarea liderului.
Alexandru cel Rău este sugrumat, Bogdan II este decapitat de Petru Aron, Alexandru Cornea e decapitat de Petru Rareş, Grigore Ghica II este asasinat de propria gardă. Alexăndrel II este otrăvit, ca şi Aron Vodă, Basarab Ţepeluş, Alexandru Iliaş, Lupu Ştefăniţă, Ioan Alexandru Mavrocordat, Simion Movilă, Petru cel Tânăr. Mihalcea Hâncul e ucis de Gheorghe Duca, Despot Vodă de Ştefan Tomşa, Vladislav II de Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul de secui, Vlad Vin tilă de cumnatul lui, Ştefan Lăcustă de boieri. Nicolae Mavrogheni executat.
Dacă Vintilă Pătraşcu e decapitat (ca şi Ştefan II), iar Ştefan Răzvan e tras în ţeapă, Mihnea cel Rău a fost ucis la ieşirea din biserică. În schimb, Radu de la Afumaţi nu mai apucă s-o facă: este ucis chiar în biserică, împreună cu fiul lui. În fine, Ion Vodă cel Viteaz va fi decapitat, iar trupul i-a fost legat de două cămile, care-l vor dezmembra spre plăcerea complotiştilor privitori.
Pe lângă aceşti douăzeci şi cinci de retezaţi acasă, cei ucişi prin mazilire de turci abia de compun ceva mai mult de-un pluton: Miron Barnovschi, Radu Bădica, Grigore Calimachi. Ştefan Cantacuzino (plus
tatăl), Petru Cercel, Constantin Hangerli, Alexandru Ipsilanti, Petru Cazacul, avându-l ca însângerată emblemă pe Constantin Brâncoveanu, cel a cărui jertfă incredibilă ne face pe „noi, epigonii” în veci nedemni de istoria pe care, într-adevăr, ne-au scris-o mereu alţii, dar pe care ne-am pătat-o singuri cu multă frenezie ori de câte ori ni s-a dat (şi, ce-i drept, ni s-a dat din plin !) ocazia.
Să-i mai numărăm pe bastarzii a junşi domnitori, de la Aron Vodă, Iancu Sasul, Aron Tiranul, Radu Mihnea şi Ştefan II, până la Ion Vodă cel Viteaz, A lexandru Lăpuşneanu şi Mihai Viteazul?!
Ştiu ce mi se va spune: toată medie valitatea şi Renaşterea occidentală colcăie de patricid, fratricid, matricid, paricid, de comploturi, incesturi, trădări şi execuţii bestiale, astfel încât bietul nostru colţ de lume nu avea cum să facă figură excentrică faţă de „cinstitele obraze” (invariabil ascunse sub obrăzare) ale Apusului. Mă întreb numai asupra densităţii vinovăţiilor reale sau inventate şi a motivaţiilor pe care le vor fi avut (dacă leau avut!) atâtea şi atâtea atrocităţi.
Poate că o statistică o nestcomparativă ne va demonstra în ce măsură firea şi destinul românilor s-au potrivit pe calapodul epocilor sau îl vor fi depăşit cu sadomasochistă pornire. Cert este faptul că, fie în Moldova, fie în Valahia, aproape niciodată ambiţiile boierilor nu au coincis în totalitate cu voinţa domnitorului şi că dihonia s-a înstăpânit de timpuriu, fiecare „partidă” jucând jocuri externe (turci, ruşi, leşi, vienezi) întru propriul câştig sau propria pierdere (să nu uităm că şi domnitorii si-au „scurtat de cap” boierii ori de câte ori şi-au găsit prilejul, pentru a le „plăti” datoriile trecute, a-şi calma prezentul, ori a-şi arvuni viitorul...).
Morala? Unde-n altă parte, de nu la Eminescu? „Viitorul şi trecutul/ sunt a filei două feţe/ Vede-n capăt începutul/ cine ştie să le-nveţe...”.
EVZ vineri 23oct09 RODICA CULCER: Este posibil...
...ca toţi cei patru candidaţi situaţi pe primele locuri în sondaje să fie depăşiţi de cerinţele postului şi de aşteptărilor cetăţenilor.
Prin urmare, nu este exclus ca alegătorii să-şi imagineze că este mai bine să nu se ducă la vot, în aşteptarea unui Făt-Frumos, care va veni odată şi odată să salveze România de ea însăşi. Este posibil ca, după ce vor vedea rezultatul acestui raţionament falimentar, românii să se plângă că nu au avut noroc.
Este posibil, totodată, ca, spălaţi pe creieri de trusturile media moguleşti, mulţi să creadă că tot răul acestei ţări vine de la Traian Băsescu şi că oricare dintre tripleţii născuţi de noua - şi de fapt vechea - majoritate parlamenatră ar fi mai bun.
De ce nu ar fi posibil, din moment ce minţi luminate de oameni citiţi îi cer preşedintelui să se supună unei majorităţi ad-hoc, uitând că partidul care domină această majoritate este exact cel care a asuprit atât presa independentă cât şi societatea
civilă?
S-a mai întâmplat ca minţile luminate să ne îndemne cu lacrimi în ochi să-l votăm pe Ion Iliescu, în 2000, doar pentru ca ulterior să-şi dea cu pumnii în cap.
De ce oare, ne întrebăm, nu vrea nimeni să vadă că partidele care alcătuiesc noua majoritate evită să semneze un protocol minimal de colaborare? Nu cumva pentru că fiecare ştie că asocierea l-ar compromite în ochii propriilor alegători?
Nu cumva liberalii se tem să fie asociaţi cu alde Vanghelie, ca nu cumva să-i vină cuiva în minte să-l alăture mental pe Klaus Johannis cu „Almanahe”; psdiştii nu vor să se alieze pe faţă cu un partid de dreapta; iar ambele partide nu vor să fie văzute că o convenţie scrisă cu UDMR, ca să nu-şi calce pe bătături cetele naţionaliste?
Este posibil aşadar ca, bombardaţi cu propaganda mediatică, oamenii să uite de ce s-au coalizat - fără a avea curajul unui document scris - cele trei forţe politice împotriva lui Traian Băsescu şi să nu se mai obosească să le analizeze trecutul, personalităţile şi performanţele trecute. Lenea intelectuală a cetăţeanului este una dintre armele secrete pe care se bazează adversarii actualului preşedinte.
Este posibil, aşadar, ca mulţi să ajungă să creadă ceea ce propagandiştii PSD, PC şi PNL încearcă să acrediteze zilnic în actuala campanie, şi anume că preşedintele este scandalagiu, beţiv, imoral şi ticălos.
Cine mai este astăzi dispus să accepte că actuala încrâncenare de pe scena politică este rezultatul luptei pentru acapararea totală a României pe care o duc cei care au ajuns la putere în decembrie 1989, susţinuţi de cei pe care i-au câştigat de partea lor prin mituiri succesive pe parcursul ultimelor două decenii?
Este posibil totodată ca unii să nu fi citit ultimul articol al lui Vladimir Tismăneanu, care ne avertiza că miticul primar al Sibiului ar trebui comparat nu cu Regele Carol I, ci mai degrabă cu Ion Gheorghe Maurer, cel căruia îi datorăm instalarea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea partidului şi statului comunist.
Ducând mai departe aceste raţionament, rezultă că este posibil ca oamenii să creadă că partidele care susţin mitul Johannis sunt sincere atunci când declară că vor susţine un guvern de tehnocraţi, fără conexiuni politice, şi să nu-şi dea seama că niciunul dintre ele nu garantează că Johannis ar guverna trei ani. Nu cumva imaginara candidatură a lui Klaus Johannis este doar un truc de imagine menit să promoveze nişte partide discreditate?
Este posibil să refuzăm realitatea pentru că e crudă şi urâtă, pentru că ne strică imaginea pe care o avem despre noi înşine. Dacă persistăm în această atitudine însă este probabil ca viitorul să fie şi mai urât decât realitatea actuală - pentru că este posibil să ne fie şi mai rău decât ne este acum.
Prin urmare, nu este exclus ca alegătorii să-şi imagineze că este mai bine să nu se ducă la vot, în aşteptarea unui Făt-Frumos, care va veni odată şi odată să salveze România de ea însăşi. Este posibil ca, după ce vor vedea rezultatul acestui raţionament falimentar, românii să se plângă că nu au avut noroc.
Este posibil, totodată, ca, spălaţi pe creieri de trusturile media moguleşti, mulţi să creadă că tot răul acestei ţări vine de la Traian Băsescu şi că oricare dintre tripleţii născuţi de noua - şi de fapt vechea - majoritate parlamenatră ar fi mai bun.
De ce nu ar fi posibil, din moment ce minţi luminate de oameni citiţi îi cer preşedintelui să se supună unei majorităţi ad-hoc, uitând că partidul care domină această majoritate este exact cel care a asuprit atât presa independentă cât şi societatea
civilă?
S-a mai întâmplat ca minţile luminate să ne îndemne cu lacrimi în ochi să-l votăm pe Ion Iliescu, în 2000, doar pentru ca ulterior să-şi dea cu pumnii în cap.
De ce oare, ne întrebăm, nu vrea nimeni să vadă că partidele care alcătuiesc noua majoritate evită să semneze un protocol minimal de colaborare? Nu cumva pentru că fiecare ştie că asocierea l-ar compromite în ochii propriilor alegători?
Nu cumva liberalii se tem să fie asociaţi cu alde Vanghelie, ca nu cumva să-i vină cuiva în minte să-l alăture mental pe Klaus Johannis cu „Almanahe”; psdiştii nu vor să se alieze pe faţă cu un partid de dreapta; iar ambele partide nu vor să fie văzute că o convenţie scrisă cu UDMR, ca să nu-şi calce pe bătături cetele naţionaliste?
Este posibil aşadar ca, bombardaţi cu propaganda mediatică, oamenii să uite de ce s-au coalizat - fără a avea curajul unui document scris - cele trei forţe politice împotriva lui Traian Băsescu şi să nu se mai obosească să le analizeze trecutul, personalităţile şi performanţele trecute. Lenea intelectuală a cetăţeanului este una dintre armele secrete pe care se bazează adversarii actualului preşedinte.
Este posibil, aşadar, ca mulţi să ajungă să creadă ceea ce propagandiştii PSD, PC şi PNL încearcă să acrediteze zilnic în actuala campanie, şi anume că preşedintele este scandalagiu, beţiv, imoral şi ticălos.
Cine mai este astăzi dispus să accepte că actuala încrâncenare de pe scena politică este rezultatul luptei pentru acapararea totală a României pe care o duc cei care au ajuns la putere în decembrie 1989, susţinuţi de cei pe care i-au câştigat de partea lor prin mituiri succesive pe parcursul ultimelor două decenii?
Este posibil totodată ca unii să nu fi citit ultimul articol al lui Vladimir Tismăneanu, care ne avertiza că miticul primar al Sibiului ar trebui comparat nu cu Regele Carol I, ci mai degrabă cu Ion Gheorghe Maurer, cel căruia îi datorăm instalarea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea partidului şi statului comunist.
Ducând mai departe aceste raţionament, rezultă că este posibil ca oamenii să creadă că partidele care susţin mitul Johannis sunt sincere atunci când declară că vor susţine un guvern de tehnocraţi, fără conexiuni politice, şi să nu-şi dea seama că niciunul dintre ele nu garantează că Johannis ar guverna trei ani. Nu cumva imaginara candidatură a lui Klaus Johannis este doar un truc de imagine menit să promoveze nişte partide discreditate?
Este posibil să refuzăm realitatea pentru că e crudă şi urâtă, pentru că ne strică imaginea pe care o avem despre noi înşine. Dacă persistăm în această atitudine însă este probabil ca viitorul să fie şi mai urât decât realitatea actuală - pentru că este posibil să ne fie şi mai rău decât ne este acum.
Surpriza guvernului Boc la alegerile prezidenţiale: Invazie de secţii de votare speciale
Alegerile prezidenţiale din acest an aduc tot felul de premiere: secţii de vot speciale în spitale şi în comune cu o populaţie extrem de redusă. Banii care se vor cheltui cu aceste secţii speciale sunt foarte mulţi. În plus, există suspiciuni că aici se vor înregistra fraude electorale.
Prin Hotărârea de Guvern 1.051 din 23 septembrie 2009, Guvernul a stabilit înfiinţarea a peste 3.500 de secţii de vot speciale pe teritoriul României. Executivul a decis să fie înfiinţate secţii de votare speciale în absolut toate municipiile, oraşele şi comunele din România, de parcă de alegeri românii vor lua cu asalt toate mijloacele de transport posibile pentru a pleca de acasă.
Organizarea şi amplasarea anumitor secţii de votare nu numai că vor scoate de la bugetul de stat sume inutile de bani, ci sunt chiar dubioase, generând numeroase suspiciuni privind existenţa posibilităţilor de fraudare a alegerilor. Practic nu a existat vreun criteriu concret, logic privind organizarea secţiilor de votare speciale. Până acum, aceste secţii speciale erau organizate şi funcţionau în gări, autogări, aeroporturi şi numai în situaţii excepţionale în alte locuri.
De asemenea, au fost organizate în municipii, oraşe şi în comunele mari, câte una în fiecare localitate. Mai mult, la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2004, între cele două tururi de scrutin, secţiile de vot speciale au fost eliminate din cauza scandalului provocat de candidatul Traian Băsescu, care a acuzat atunci explozia “turismului electoral’’. Nici la alegerile europarlamentare nu s-au înfiinţat secţii speciale de vot.
12 secţii de votare speciale în spitalele din Braşov
Înfiinţarea de secţii speciale în spitale surprinde în mod deosebit. De regulă, persoanele internate în spitale votau - doar la cerere - cu ajutorul urnei mobile. Şi la alegerile prezidenţiale de anul acesta, votul prin intermediul urnei este prevăzut prin lege, deci înfiinţarea secţiilor speciale în spitale pare inexplicabilă. Oraşele Braşov, cu 12 secţii în spitale, şi Cluj-Napoca, cu 8, sunt campioane detaşate. De menţionat că în Braşov sunt alte şase secţii de votare speciale.
La acest capitol stă bine şi Craiova, cu 5 secţii speciale în spitale. În rest vor mai fi organizate doar în câteva reşedinţe de judeţ. HG 1.051/2009 a fost contrasemnată de Dan Nica, la vremea respectivă ministru de Interne. Contactat de Cotidianul, Dan Nica ne-a făcut următoarele precizări: “Eu am contrasemnat, dar nu am văzut unde au fost stabilite secţii de votare speciale. A fost problema prefecţilor şi a primarilor să stabilească. Dacă se organizează secţii de votare speciale în spitale nu este deloc în regulă. Problema trebuie revăzută”.
La rândul lui, fostul ministru al Sănătăţii din cabinetele Tăriceanu I şi II Eugen Nicolăescu ne-a spus:
“Eu nu am mai auzit aşa ceva, să faci secţii de votare speciale în spitale. Acolo se merge cu urna mobilă şi numai la cererea expresă a persoanelor internate. Cred că aici se vor întâmpla minuni, pentru că foarte multe persoane internate vor putea fi uşor manipulate ca să voteze cu un candidat anume. Se va miza pe starea bolnavilor, li se va promite tratament special dacă votează cu..., cam asta o să fie. PNL a solicitat Guvernului să revină şi să modifice HG 1.051, dar am fost refuzaţi”.
O explicaţie privind înfiinţarea de secţii speciale în spitale am primit de la prefectul de Cluj, Florin Stamatian. “Clujul este un municipiu mare şi are numeroase spitale. 50% din bolnavii internaţi sunt din alte localităţi din judeţ sau din judeţe limitrofe. Din această cauză a fost necesar să înfiinţăm aceste secţii speciale în spitale. Mai mult, era foarte dificil şi costa mult ca o echipă cu urnă mobilă să vină din Someşeni în Mânăştur, unde să zicem că sunt internaţi oameni din Someşeni, pentru ca aceştia să-şi exercite dreptul de vot. Nu în ultimul rând, foarte mulţi internaţi sunt netransportabili”, ne-a declarat Stamatian. Explicaţiile prefectului de Cluj nu reprezintă totuşi argumente pertinente pentru a justifica înfiinţarea secţiilor de votare speciale. “Dacă în spitale sunt persoane netransportabile şi este adevărat că sunt, atunci acestea cum vor vota, mai ales dacă sunt în saloane la etaje superioare? Vor fi aduse pe targă? Tot urna mobilă era soluţia optimă”, susţine Eugen Nicolăescu.
Petroşaniul, mai vizitat decât Deva
HG 1.051/2009 mai conţine şi alte “ciudăţenii”. Astfel, în Deva, reşedinţa judeţului Hunedoara, s-a înfiinţat o singură secţie de votare specială, în timp ce în municipiul Petroşani, din acelaşi judeţ, sunt două secţii speciale. O astfel de repartizare nu poate decât să ridice semne de întrebare. Deva este o localitate de tranzit, aflată pe un drum european, în timp ce Petroşaniul nu este o localitate cu trafic intens. În plus, Deva are o populaţie de peste 76.000 de locuitori şi aproape 4.000 de firme înregistrate, iar Petroşaniul are puţin peste 51.000 de locuitori şi 1.400 de firme înregistrate. Logic, pe 22 noiembrie, mai multe persoane s-ar putea deplasa în Deva (turişti, la rude, în interes de serviciu) decât în Petroşani.
O singură explicaţie - de natură politică - poate fi dată repartizării a două secţii speciale în Petroşani, faţă de una în Deva. În Petroşani este primar Tiberiu Iacob- Ridzi, membru PDL şi soţul fostului ministru al MTS, în timp ce în Deva primarul este liberal, deci aparţine opoziţiei. O altă “ciudăţenie”: în fiecare localitate turistică de pe Valea Prahoveni va exista câte o singură secţie specială, în timp ce în alte localităţi din ţară fără nici un obiectiv turistic întâlnim câte două astfel de secţii.
Cine votează în Şilindia ?
Pentru cine nu ştie, Şilindia este o comună din judeţul Arad, situată în depresiunea Crişului Alb. Are o suprafaţă totală de 3.093 ha şi o populaţie de 489 de locuitori, iar celelalte patru sate aparţinătoare au în total 477 de oameni. Ei bine, o secţie de votare specială este organizată în Şilindia, deci într-o localitate cu mai puţin de 500 de locuitori şi unde foarte rar vin vizitatori.
Şilindia nu reprezintă o excepţie pe “harta” secţiilor de vot speciale. Mai sunt ale câteva sute de comune - foarte multe fără gară sau haltă, în afara traseelor transportului în comun sau cu o populaţie extrem de redusă - în care este posibil să nu se înregistreze nici un votant în secţiile speciale. De ce a fost nevoie să fie totuşi organizate secţii de votare în astfel de localităţi, rămâne un mare mister.
Risipă inutilă de bani
Birourile secţiilor de votare sunt alcătuite din 5 până la 9 membri. Un membru al unei secţii de votare este plătit pe zi cu 66 de lei. Conform legislaţiei electorale, un membru dintr-un birou al unei secţii de votare va fi plătit trei zile pentru primul tur de scrutin şi două zile pentru cel de-al doilea tur de scrutin. Ceea ce înseamnă că în cele două tururi de scrutin, pentru un membru dintr-o secţie de votare se vor cheltui 330 de lei. La o medie de 7 membri pentru o secţie de votare, cheltuiala în cele două tururi de scrutin va fi de 2.310 lei pe secţie de votare. Cel puţin 1.500 de secţii de votare speciale nu se justifică.
Dacă guvernul Boc II ar reveni şi ar reduce numărul secţiilor de votare speciale - mai are la dispoziţie două săptămâni pentru o astfel de decizie - atunci s-ar putea realiza o economie de 3.465.000 de lei numai la plata membrilor birourilor de secţie de votare. S-ar mai economisi însă şi o sumă de cel puţin 5.000.000 de lei, dacă nu mai mult, care se împleteşte pe logistica necesară (camere video, transmisii electronice, hârtie, ştampile etc).
Vocea analistului
Bogdan Teodorescu: În mod normal ar trebui să plecăm de la prezumţia de nevinovăţie. Dar fiindcă suntem în România trebuie să luăm în calcul şi contrariul. Întotdeauna când a fost vorba de secţii de vot speciale au existat suspiciuni de fraudare a alegerilor. Este straniu că guvernul a decis să înfiinţeze secţii de votare speciale în zone unde teoretic nu se întrezăresc potenţiali votanţi. La noi s-a întâmplat un lucru ieşit din comun. A existat un exponent al puterii, mă refer la fostul ministru de Interne, care a semnalat pericolul fraudării alegerilor. Ce a făcut atunci guvernul? În loc să analizeze posibilele situaţii de desfăşurare incorectă a alegerilor, a venit cu o mişcare de stimulare a posibilităţilor de fraudare a alegerilor.
De asemenea, au fost organizate în municipii, oraşe şi în comunele mari, câte una în fiecare localitate. Mai mult, la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2004, între cele două tururi de scrutin, secţiile de vot speciale au fost eliminate din cauza scandalului provocat de candidatul Traian Băsescu, care a acuzat atunci explozia “turismului electoral’’. Nici la alegerile europarlamentare nu s-au înfiinţat secţii speciale de vot.
12 secţii de votare speciale în spitalele din Braşov
Înfiinţarea de secţii speciale în spitale surprinde în mod deosebit. De regulă, persoanele internate în spitale votau - doar la cerere - cu ajutorul urnei mobile. Şi la alegerile prezidenţiale de anul acesta, votul prin intermediul urnei este prevăzut prin lege, deci înfiinţarea secţiilor speciale în spitale pare inexplicabilă. Oraşele Braşov, cu 12 secţii în spitale, şi Cluj-Napoca, cu 8, sunt campioane detaşate. De menţionat că în Braşov sunt alte şase secţii de votare speciale.
La acest capitol stă bine şi Craiova, cu 5 secţii speciale în spitale. În rest vor mai fi organizate doar în câteva reşedinţe de judeţ. HG 1.051/2009 a fost contrasemnată de Dan Nica, la vremea respectivă ministru de Interne. Contactat de Cotidianul, Dan Nica ne-a făcut următoarele precizări: “Eu am contrasemnat, dar nu am văzut unde au fost stabilite secţii de votare speciale. A fost problema prefecţilor şi a primarilor să stabilească. Dacă se organizează secţii de votare speciale în spitale nu este deloc în regulă. Problema trebuie revăzută”.
La rândul lui, fostul ministru al Sănătăţii din cabinetele Tăriceanu I şi II Eugen Nicolăescu ne-a spus:
“Eu nu am mai auzit aşa ceva, să faci secţii de votare speciale în spitale. Acolo se merge cu urna mobilă şi numai la cererea expresă a persoanelor internate. Cred că aici se vor întâmpla minuni, pentru că foarte multe persoane internate vor putea fi uşor manipulate ca să voteze cu un candidat anume. Se va miza pe starea bolnavilor, li se va promite tratament special dacă votează cu..., cam asta o să fie. PNL a solicitat Guvernului să revină şi să modifice HG 1.051, dar am fost refuzaţi”.
O explicaţie privind înfiinţarea de secţii speciale în spitale am primit de la prefectul de Cluj, Florin Stamatian. “Clujul este un municipiu mare şi are numeroase spitale. 50% din bolnavii internaţi sunt din alte localităţi din judeţ sau din judeţe limitrofe. Din această cauză a fost necesar să înfiinţăm aceste secţii speciale în spitale. Mai mult, era foarte dificil şi costa mult ca o echipă cu urnă mobilă să vină din Someşeni în Mânăştur, unde să zicem că sunt internaţi oameni din Someşeni, pentru ca aceştia să-şi exercite dreptul de vot. Nu în ultimul rând, foarte mulţi internaţi sunt netransportabili”, ne-a declarat Stamatian. Explicaţiile prefectului de Cluj nu reprezintă totuşi argumente pertinente pentru a justifica înfiinţarea secţiilor de votare speciale. “Dacă în spitale sunt persoane netransportabile şi este adevărat că sunt, atunci acestea cum vor vota, mai ales dacă sunt în saloane la etaje superioare? Vor fi aduse pe targă? Tot urna mobilă era soluţia optimă”, susţine Eugen Nicolăescu.
Petroşaniul, mai vizitat decât Deva
HG 1.051/2009 mai conţine şi alte “ciudăţenii”. Astfel, în Deva, reşedinţa judeţului Hunedoara, s-a înfiinţat o singură secţie de votare specială, în timp ce în municipiul Petroşani, din acelaşi judeţ, sunt două secţii speciale. O astfel de repartizare nu poate decât să ridice semne de întrebare. Deva este o localitate de tranzit, aflată pe un drum european, în timp ce Petroşaniul nu este o localitate cu trafic intens. În plus, Deva are o populaţie de peste 76.000 de locuitori şi aproape 4.000 de firme înregistrate, iar Petroşaniul are puţin peste 51.000 de locuitori şi 1.400 de firme înregistrate. Logic, pe 22 noiembrie, mai multe persoane s-ar putea deplasa în Deva (turişti, la rude, în interes de serviciu) decât în Petroşani.
O singură explicaţie - de natură politică - poate fi dată repartizării a două secţii speciale în Petroşani, faţă de una în Deva. În Petroşani este primar Tiberiu Iacob- Ridzi, membru PDL şi soţul fostului ministru al MTS, în timp ce în Deva primarul este liberal, deci aparţine opoziţiei. O altă “ciudăţenie”: în fiecare localitate turistică de pe Valea Prahoveni va exista câte o singură secţie specială, în timp ce în alte localităţi din ţară fără nici un obiectiv turistic întâlnim câte două astfel de secţii.
Cine votează în Şilindia ?
Pentru cine nu ştie, Şilindia este o comună din judeţul Arad, situată în depresiunea Crişului Alb. Are o suprafaţă totală de 3.093 ha şi o populaţie de 489 de locuitori, iar celelalte patru sate aparţinătoare au în total 477 de oameni. Ei bine, o secţie de votare specială este organizată în Şilindia, deci într-o localitate cu mai puţin de 500 de locuitori şi unde foarte rar vin vizitatori.
Şilindia nu reprezintă o excepţie pe “harta” secţiilor de vot speciale. Mai sunt ale câteva sute de comune - foarte multe fără gară sau haltă, în afara traseelor transportului în comun sau cu o populaţie extrem de redusă - în care este posibil să nu se înregistreze nici un votant în secţiile speciale. De ce a fost nevoie să fie totuşi organizate secţii de votare în astfel de localităţi, rămâne un mare mister.
Risipă inutilă de bani
Birourile secţiilor de votare sunt alcătuite din 5 până la 9 membri. Un membru al unei secţii de votare este plătit pe zi cu 66 de lei. Conform legislaţiei electorale, un membru dintr-un birou al unei secţii de votare va fi plătit trei zile pentru primul tur de scrutin şi două zile pentru cel de-al doilea tur de scrutin. Ceea ce înseamnă că în cele două tururi de scrutin, pentru un membru dintr-o secţie de votare se vor cheltui 330 de lei. La o medie de 7 membri pentru o secţie de votare, cheltuiala în cele două tururi de scrutin va fi de 2.310 lei pe secţie de votare. Cel puţin 1.500 de secţii de votare speciale nu se justifică.
Dacă guvernul Boc II ar reveni şi ar reduce numărul secţiilor de votare speciale - mai are la dispoziţie două săptămâni pentru o astfel de decizie - atunci s-ar putea realiza o economie de 3.465.000 de lei numai la plata membrilor birourilor de secţie de votare. S-ar mai economisi însă şi o sumă de cel puţin 5.000.000 de lei, dacă nu mai mult, care se împleteşte pe logistica necesară (camere video, transmisii electronice, hârtie, ştampile etc).
Vocea analistului
Bogdan Teodorescu: În mod normal ar trebui să plecăm de la prezumţia de nevinovăţie. Dar fiindcă suntem în România trebuie să luăm în calcul şi contrariul. Întotdeauna când a fost vorba de secţii de vot speciale au existat suspiciuni de fraudare a alegerilor. Este straniu că guvernul a decis să înfiinţeze secţii de votare speciale în zone unde teoretic nu se întrezăresc potenţiali votanţi. La noi s-a întâmplat un lucru ieşit din comun. A existat un exponent al puterii, mă refer la fostul ministru de Interne, care a semnalat pericolul fraudării alegerilor. Ce a făcut atunci guvernul? În loc să analizeze posibilele situaţii de desfăşurare incorectă a alegerilor, a venit cu o mişcare de stimulare a posibilităţilor de fraudare a alegerilor.
Lucian Ghoerghiu Cotidianul
Vicepreşedintele SUA a luat apă în ţara lui Dorel
Pasajul Băneasa l-a "atacat" pe vicepreşedintele american. Unul dintre muncitorii care lucrau în zonă a distrus, cu un excavator, o conductă de apă plasată exact pe traseul lui Biden spre aeroport
România, într-adevăr „mereu surprinzătoare“
Cabinetul Boc, guvernul marilor investiţii s-a "înecat" ieri chiar la unul dintre obiectivele de infrastructură intens promovate ca un succes al actualei echipe de miniştri: Pasajul Băneasa. Ceasul negru a făcut ca numai cu câteva minute înainte să apară premierul demis Emil Boc şi ministrul Transporturilor Radu Berceanu să verifice stadiul lucrărilor, un muncitor zelos de la firma care lucrează la pasaj a "secerat" o conductă de apă. Ministrul Berceanu, interimar şi la Agricultură, a fost luat prin surprindere, de "irigaţia" spontană de pe carosabil. Şefului său nici măcar nu-i venea să creadă ochilor că inspecţia cu iz electoral a luat o turnură atât de "umedă". Boc a susţinut iniţial că a fost un incident provocat de alţi muncitori aflaţi prin zonă. Culmea este că el premierul chiar i-a apreciat pe muncitorii de la Pasajul Băneasa ca ar lucra mai bine decât Parlamentul.
"Ceea ce este important este că oamenii de aici îşi fac treaba indiferent de ce fac cei din Parlament. Şi Guvernul la fel se comportă, ca şi cum totul ar fi normal. (…) Noi ne ocupăm acum de angajamentele pe care le avem faţă de bucureşteni şi faţă de infrastructură", a spus Boc, declarându-se mulţumit de stadiul lucrărilor. Mai mult, el a susţinut în continuare că la 1 decembrie va inaugura acest pasaj, cu toate că nu ştie clar în ce calitate îşi va respecta această promisiune. "Şi de ninge, şi de plouă, la 1 decembrie se inaugurează şi Pasajul Băneasa şi cei 42 de kilometri de autostradă. (…) Am făcut o analiză şi, practic, ne-ar mai putea încurca vremea doar la partea de asfaltare, dar cred că mai sunt suficiente zile", a declarat premierul în exerciţiu.
Între timp, la numai câteva sute de metri, un "Dorel" reuşise însă să distrugă nu numai o magistrală de apă rece, să transforme carosabilul într-o mică Veneţie, dar şi să tulbure şi mai mult traficul, extrem de sufocat din cauza lucrărilor la pasajul atât de lăudat de Boc. Apa Nova a intervenit de urgenţă şi a informat prin directorul-adjunct că incompetenţa a venit din partea unui muncitor de la pasaj." Unul dintre utilaje a atins una dintre magistralele de alimentare cu apă din zonă.Colegii s-au deplasat aici, au început manevrele de închidere. După ce termină manevrele de închidere şi va opri apa şi am solicitat deja să vină pompe şi utilaje pentru a lua apa după stradă şi a o transporta într-o zonă unde este canalizare', a explicat reprezentantul Apa Nova. El a făcut lumină şi a anunţat că lucrările de la pasaj nu sunt afectate pentru că apa merge în lateral, iar pagubele le va suporta firma al cărei utilaj a făcut acest lucru.
Pagubele însă le vor plăti, cel puţin la nivel de imagine, Boc şi Berceanu.
Şi la centura Ploieştiului, Boc a avut ghinion: inaugurare amânată încă o lună
Nici la inspecţia de la centura de vest a Ploieştiului, cei doi oficiali nu au avut mai mult noroc. Boc a trebuit pe un ton scăzut să recunoască că lucrările sunt realizate în proporţie de 95% şi vor fi finalizate până la 1 decembrie, cu toate că termenul indicat de şeful Guvernului era însă cu o lună peste data avansată în ultima perioadă, 31 octombrie. Premierul s-a încăpăţânat să vadă partea plină a paharului.
"Aceste obiective importante se termină. Ăsta este rodul unei politici coerente în aceste 6 luni, că noi am lucrat din aprilie la aceste lucrări. Şi se poate demonstra în România că dacă există pe de o parte voinţă politică, pe de altă parte management eficient atât la ministel, cât şi la companie, se pot rezolva lucrurile", a spus Boc. "Termenul nostru final este 1 decembrie. Iniţial era 31 noiembrie, dar această dată nu există nici în vise, pe urmă 31 octombrie. Nu s-a modificat termenul, uitaţi-vă. Termenul este, în clar, 31 octombrie", arată Boc, iritat spre panoul constructorilor.
"Eu spun doar că la 1 decembrie va fi un moment de referinţă pentru lucrările pe care le-am ridicat sub această guvernare. La 1 decembrie venim cu paharul pe bord de la intrare, până la ieşirea de pe cei 12,85 kilometri, fără întrerupere", a continuat premierul în exerciţiu.
Oricum, tot ieri, Radu Berceanu a avut o idee originală pentru a impulsiona construcţia de drumuri. La conferinţa "Romania Construct Forum 2009" ministrul a declarat: "Încerc să obţin bani de la Guvern, dar am nevoie şi de ajutorul vostru. Că, dacă ies în stradă 20.000 de oameni, li se dă ceea ce cer. Acum, evident, că nu o să iasă 10.000 de şoferi în stradă să ceară autostrăzi, dar dacă opinia publică ar pune presiune poate am obţine mai mulţi bani."
INFO PLUS
"Izvorul" de la Băneasa, pe traseul lui Joe Biden
Conducta care s-a spart la Băneasa, chiar în timp ce premierul interimar Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, făceau o vizită de lucru la şantierul pasajului subteran, se afla chiar pe traseul spre aeroport al vicepreşedintelui american Joe Biden. Paza oficialului american a fost asigurată de peste 700 de jandarmi, alături de ofiţeri ai Poliţiei Rutiere şi ai SPP. Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, Florin Hulea, pentru vizita lui Biden au fost mobilizaţi jandarmi ce asigură ordinea publică, precum şi echipaje de intervenţie şi lunetişti. Aceştia au efectuat controale pirotehnice pe traseele parcurse de coloana oficială, de la aeroport şi până la toate destinaţiile sale din Capitală. Au fost controlate şi străzile adiacente bulevardelor principale, mai mulţi ofiţeri fiind mobilizaţi şi la trecerile de pietoni. Totodată, şoferii care îşi parcau maşinile de-a lungul bulevardelor principale sau pe traseul coloanei oficiale au fost avertizaţi să le mute. Nimeni nu a putut însă anticipa că la Băneasa va ţâşni din pământ un adevărat potop de apă.
INFO PLUS
Pasajul Băneasa, investiţie de 11 milioane de euro
Lucrările la Pasajul Băneasa ar fi trebuit să înceapă în aprilie 2007, iar la finele aceluiaşi an să fie gata. Renunţarea la licitaţie şi atribuirea directă a contractului au fost justificate la acea vreme tocmai prin necesitatea ca lucrările să înceapă şi, în consecinţă, să se termine cât mai repede. Constructorul nu a primit însă suficienţi bani de la Guvern, lucrările au trenat şi au fost reluate abia în primăvara acestui an, odată cu reîntoarcerea lui Radu Berceanu la şefia Ministerului Transporturilor. Pasajul are o lungime totală de numai 560 de metri. În total, lucrarea, care va prelua traficul de peste 2.000 de autovehicule pe oră, va costa statul român 11 milioane de euro.
maria.toader@gandul.info
România, într-adevăr „mereu surprinzătoare“
Cabinetul Boc, guvernul marilor investiţii s-a "înecat" ieri chiar la unul dintre obiectivele de infrastructură intens promovate ca un succes al actualei echipe de miniştri: Pasajul Băneasa. Ceasul negru a făcut ca numai cu câteva minute înainte să apară premierul demis Emil Boc şi ministrul Transporturilor Radu Berceanu să verifice stadiul lucrărilor, un muncitor zelos de la firma care lucrează la pasaj a "secerat" o conductă de apă. Ministrul Berceanu, interimar şi la Agricultură, a fost luat prin surprindere, de "irigaţia" spontană de pe carosabil. Şefului său nici măcar nu-i venea să creadă ochilor că inspecţia cu iz electoral a luat o turnură atât de "umedă". Boc a susţinut iniţial că a fost un incident provocat de alţi muncitori aflaţi prin zonă. Culmea este că el premierul chiar i-a apreciat pe muncitorii de la Pasajul Băneasa ca ar lucra mai bine decât Parlamentul.
"Ceea ce este important este că oamenii de aici îşi fac treaba indiferent de ce fac cei din Parlament. Şi Guvernul la fel se comportă, ca şi cum totul ar fi normal. (…) Noi ne ocupăm acum de angajamentele pe care le avem faţă de bucureşteni şi faţă de infrastructură", a spus Boc, declarându-se mulţumit de stadiul lucrărilor. Mai mult, el a susţinut în continuare că la 1 decembrie va inaugura acest pasaj, cu toate că nu ştie clar în ce calitate îşi va respecta această promisiune. "Şi de ninge, şi de plouă, la 1 decembrie se inaugurează şi Pasajul Băneasa şi cei 42 de kilometri de autostradă. (…) Am făcut o analiză şi, practic, ne-ar mai putea încurca vremea doar la partea de asfaltare, dar cred că mai sunt suficiente zile", a declarat premierul în exerciţiu.
Între timp, la numai câteva sute de metri, un "Dorel" reuşise însă să distrugă nu numai o magistrală de apă rece, să transforme carosabilul într-o mică Veneţie, dar şi să tulbure şi mai mult traficul, extrem de sufocat din cauza lucrărilor la pasajul atât de lăudat de Boc. Apa Nova a intervenit de urgenţă şi a informat prin directorul-adjunct că incompetenţa a venit din partea unui muncitor de la pasaj." Unul dintre utilaje a atins una dintre magistralele de alimentare cu apă din zonă.Colegii s-au deplasat aici, au început manevrele de închidere. După ce termină manevrele de închidere şi va opri apa şi am solicitat deja să vină pompe şi utilaje pentru a lua apa după stradă şi a o transporta într-o zonă unde este canalizare', a explicat reprezentantul Apa Nova. El a făcut lumină şi a anunţat că lucrările de la pasaj nu sunt afectate pentru că apa merge în lateral, iar pagubele le va suporta firma al cărei utilaj a făcut acest lucru.
Pagubele însă le vor plăti, cel puţin la nivel de imagine, Boc şi Berceanu.
Şi la centura Ploieştiului, Boc a avut ghinion: inaugurare amânată încă o lună
Nici la inspecţia de la centura de vest a Ploieştiului, cei doi oficiali nu au avut mai mult noroc. Boc a trebuit pe un ton scăzut să recunoască că lucrările sunt realizate în proporţie de 95% şi vor fi finalizate până la 1 decembrie, cu toate că termenul indicat de şeful Guvernului era însă cu o lună peste data avansată în ultima perioadă, 31 octombrie. Premierul s-a încăpăţânat să vadă partea plină a paharului.
"Aceste obiective importante se termină. Ăsta este rodul unei politici coerente în aceste 6 luni, că noi am lucrat din aprilie la aceste lucrări. Şi se poate demonstra în România că dacă există pe de o parte voinţă politică, pe de altă parte management eficient atât la ministel, cât şi la companie, se pot rezolva lucrurile", a spus Boc. "Termenul nostru final este 1 decembrie. Iniţial era 31 noiembrie, dar această dată nu există nici în vise, pe urmă 31 octombrie. Nu s-a modificat termenul, uitaţi-vă. Termenul este, în clar, 31 octombrie", arată Boc, iritat spre panoul constructorilor.
"Eu spun doar că la 1 decembrie va fi un moment de referinţă pentru lucrările pe care le-am ridicat sub această guvernare. La 1 decembrie venim cu paharul pe bord de la intrare, până la ieşirea de pe cei 12,85 kilometri, fără întrerupere", a continuat premierul în exerciţiu.
Oricum, tot ieri, Radu Berceanu a avut o idee originală pentru a impulsiona construcţia de drumuri. La conferinţa "Romania Construct Forum 2009" ministrul a declarat: "Încerc să obţin bani de la Guvern, dar am nevoie şi de ajutorul vostru. Că, dacă ies în stradă 20.000 de oameni, li se dă ceea ce cer. Acum, evident, că nu o să iasă 10.000 de şoferi în stradă să ceară autostrăzi, dar dacă opinia publică ar pune presiune poate am obţine mai mulţi bani."
INFO PLUS
"Izvorul" de la Băneasa, pe traseul lui Joe Biden
Conducta care s-a spart la Băneasa, chiar în timp ce premierul interimar Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, făceau o vizită de lucru la şantierul pasajului subteran, se afla chiar pe traseul spre aeroport al vicepreşedintelui american Joe Biden. Paza oficialului american a fost asigurată de peste 700 de jandarmi, alături de ofiţeri ai Poliţiei Rutiere şi ai SPP. Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, Florin Hulea, pentru vizita lui Biden au fost mobilizaţi jandarmi ce asigură ordinea publică, precum şi echipaje de intervenţie şi lunetişti. Aceştia au efectuat controale pirotehnice pe traseele parcurse de coloana oficială, de la aeroport şi până la toate destinaţiile sale din Capitală. Au fost controlate şi străzile adiacente bulevardelor principale, mai mulţi ofiţeri fiind mobilizaţi şi la trecerile de pietoni. Totodată, şoferii care îşi parcau maşinile de-a lungul bulevardelor principale sau pe traseul coloanei oficiale au fost avertizaţi să le mute. Nimeni nu a putut însă anticipa că la Băneasa va ţâşni din pământ un adevărat potop de apă.
INFO PLUS
Pasajul Băneasa, investiţie de 11 milioane de euro
Lucrările la Pasajul Băneasa ar fi trebuit să înceapă în aprilie 2007, iar la finele aceluiaşi an să fie gata. Renunţarea la licitaţie şi atribuirea directă a contractului au fost justificate la acea vreme tocmai prin necesitatea ca lucrările să înceapă şi, în consecinţă, să se termine cât mai repede. Constructorul nu a primit însă suficienţi bani de la Guvern, lucrările au trenat şi au fost reluate abia în primăvara acestui an, odată cu reîntoarcerea lui Radu Berceanu la şefia Ministerului Transporturilor. Pasajul are o lungime totală de numai 560 de metri. În total, lucrarea, care va prelua traficul de peste 2.000 de autovehicule pe oră, va costa statul român 11 milioane de euro.
maria.toader@gandul.info
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
